Viata te invata, nu iti ordona, nici macar nu iti propune. Doar exista- nimic mai mult. De cele mai multe ori ne ferim sa afirmam ca traim. A trai inseamna a lua in considerare toate optiunile care tin de viata: o serie de reguli, alte multe responsabilitati. Felurite virtuti ii servesc loiale fara a avea ceva de protestat. Da, aceasta este de fapt viata, nu ceea ce suntem ci ceea ce traim. Noi obijnuim sa stapanim, ne place puterea, locul din frunte. Dar ce dezamagire traim cand suntem umiliti. Umilinta! cu adevarat exista si inca ce falnica este. Suntem sclavii propriei noastre vieti.II slujim loiali, fara sa ii iesim din tipare.Un gram de incredere si iata-ne din nou plecati la picioarele ei. Oare de ce ne credem stapani, poate un sclav sa fie stapan ? Poate conduce atata timp cat este condus? Cu siguranta raspunsul este unul categoric si indispensabil negativ. Atunci pentru ce te crezi mai presus de celalalt, pentru ce il umilesti? Crezi ca ai alte drepturi ca si el sau vreun sfarsit diferit? Din nefericire sunt nevoita sa te dezamagesc, dragul meu. Vezi tu, viata te conduce, exista acelasi drum, aceleasi indeletniciri, aceleasi actiuni. Nimic diferit, nici macar felul de a vorbi, de a pasi sau de a gandi. Odata cu viata apara in plan si moartea. Puteam spune chiar ca inceputul vietii este sfarsitul ei.Ziua incepe la aceeasi ora, se termina la aceeasi ora. Urmeaza o alta identica, nimic schimbat doar peisajul. Asa trece totul. Timpul este mut, tace si trece, nu il poti opri si nici nu il poti intoarce. Poti doar sa apelezi la amintiri pentru a derula imagini stagnate in trecut. Se spune ca trecutul este insusi prezentul care se oglindeste in viitorul apropiat. Faptul ca te misti, ca gandesti este o actiune data de timp. Nu faci altceva decat sa calci pe firul timpului. Iar daca ai avea incredintarea ca ai putea sa opresti timpul in vreun fel, tin sa te anunt ca e pura minciuna. Asa este viata trece, trece si iar trece.

De aceea vin sa iti spun: nu mai gandi, actioneaza ca timpul nu spune hai ci doar treci! Au existat multi invatati care au incercat definitii, lamuriri dar niciunul nu a reusit sa ofere minute in plus.Nici macar sa readuca timpul. Ce a fost pierdut ramane. Gandurile, trairile se innoiesc in fiecare zi, timpul nu face altceva decat sa se invecheasca.

Pentru ce ne-au fost date mintele daca le lasam sa treaca si nu le folosim?

Nu am primit niciun raspuns insa am primit o imagine care m-a emotionat: o mana statea intinsa si cu fiecare secunda era tot mai aspra, mai fara vlaga. Atunci un glas s-a auzit: Pentru ca te iubesc ofer tot ce am mai scump cu incredintarea ca imi vei multumii: TIMPUL! Ia-l , fa ce trebuie cu el, nu ma dezamagii pentru ca nici eu la final sa nu fiu nevoit sa te dezamagesc.

ATENTIE!

Anunt pentru fiecare cititor, nu te apuca sa dezlegi misterele pentru ca te vei afunda tu in ele. Cauta raspunsuri in cadrul randurilor si vei vedea cum mintea va fi clara si bucuroasa de raspunsurile pe care le are insirate in fata. Foloseste-te de minte nu de cap, gandeste cu minte ceea ce spune inima prin prisma ochilor sufletului. Aceasta reprezinta cu adevarat o mare realizare.

LINGURA

Lingura plina de cereale negre cu putin lapte atarnand din fiecare biluta se balansa si apoi sari pe masa din metal acoperita cu o panza alba. Se rostogoli incet pana fiecare biluta se desparti de ea, apoi cazu, facand un zgomot puternic si care pentru un moment imi dadu senzatia de sacaiala. Ochii mi-au cazut pe masa plina de lapte ,imbibat in cereale si pe lingura fara vlaga din care inca mai curgea ceva.

- Acum putem manca linistiti, lingura s-a dus!

Asta a iesit din gura larg deschisa si stramba a barbatului. Dintii nu se vedeau din cauza buzei cazute care era asa inspaimantatoare ca alegeai sa te uiti in alta parte numai la curba gurii nu. Frumos peisaj si ambianta. Scaunul bunicii se misca fluturand pijamaua pe care o imbracase cu o seara inainte, Burta ii atarna prin camasa de noapte datorita incovoielii; spatele ei se facu o cocoasa de nedescris si murmura la fiecare miscare. Unghiile era colorate intr-un rosu aprins, ochii strabatuti de o linie neagra invaluiti intr-un verde cum era iarba necosita. Se pregateau sa se inchida cand lingura cu pricina cazu. Atunci toate privirile se focalizau pe un singur loc, acela unde era plasata lingura. Toti membri pentru prima data aveau un scop comun: sa priveasca lingura care se mai misca inca, vrand sa atraga mai mult atentia. Trecatorii toti s-au adunat la geamuri sa priveasca. Batrana de vizavi cu carjele in spate se tara sa priveasca lingura. Barbatul din sanatoriu ceru bilet de voie ca sa ajunga la geamul fumuriu, nebunia nu era un obstacol in calea lui, medicul se oferi sa il conduca, voia din tot dinadinsul sa vada lingura cu cereale cum arata pe jos fara vlaga. Avea de studiat cazul fiecarui om, fiecare privire in felul ei, una obosita, una plictisita, alta plina de de frica si una cu zambetul pe buzele carnoase. Atatea priviri au ajuns sa intimideze lingura, ea se ferea, incerca sa se balanseze dar puterile o lasara si atunci cu totii au fost dezamagiti. Fiecare si-ai mutat privirea, si-a adunat puteriile si sperantele si au facut roata imprejur. Au pus un picior in spate si s-au pregatit de intoarcere la realitate. Mintea a coborat din nou in cap pana la creier. Ochii s-au deschis, mana a inceput sa lucreze, gura sa manance si totul era adus la normal. Lingura statea frumos in gura plina de cereale si de data aceasta nu avea nicio problema, nu cadea, nu se rusina. A fost doar visul unui copil care savura din plin gustul apetisant al micului dejun.

COMUNICARE

Visatori pasim fara sa ne uitam in trecut. Uitam ca acesta ne urmareste in fiecare zi fara ca noi sa ne dam seama. Exista momente in care ne trezim cu el in fata si ,atunci, ne inspaimantam de miscarea rapida a timpului, il vedem cum trece cu camasa atarnata pe langa solduri, cu parul scuturand in vant suvitele balaie,cu mainile amandoua atarnand si lovindu-se din cand in cand de marginea patului, apoi de tabloul prea jos plasat din sufragerie. Ne aruncam capul pe spate lasand in urma un scartait puternic datorita miscarii gatului, fiecare particica a corpului tresare si se rearanjeaza, in timp ce noi ne vedem de viata. Inaintam cu picioarele sprintene, alergand sa prindem timpul, sa il localizam si sa il aruncam in camara aceeea plina de vechituri din partea dreapta a casei, unde lumina nu patrunde. Sunt momente in care, fara ca nimeni sa stie, se furiseaza inauntru prin intermediul cheii, ne faulteaza. Cata istetime chiar si pe lucrurile care initial sunt lipsite de viata. Apoi, ca din senin, un zambet se iveste pe fata plina de figuri inexplicabile, gura se arcuieste, scoate la iveala albul stralucitor al danturii, nasul se ridica facand loc buzei superioare sa se desfasoare in voie. Un sunet se aude si pauza, a durat atat de putin momentul ca nici macar nu ai apucat sa il digeri, da! acesta este adevarul, momentele trec si lasa in urma amintirea sau golul acela al uitarii. De ce nu dam importanta fiecarui moment? Oare felul in care am fost creati ne determina sa fim atat de nepasatori, trecem unii pe langa altii si nu facem altceva decat sa ridicam usor din spranceana, privirea ne-o aruncam pe picioarele inocente ale celorlalti si urcam incet studiind fiecare particica. Atunci cand ajungem in dreptul ochilor intimitatea apare, sangele incepe sa curga din ce in ce mai repede spargandu-se, lovindu-se de peretii elastici ai venelor, parca ar ramane fara loc. Prin fiecare atingere obrajii prind culoare si caldura ne inunda corpul. Acestea sunt singure acte de comunicare unii cu altii, frumos mod de a comunica atunci cand gura si glasul sunt nerabdatoare sa actioneze. Lipseste mintea si curajul. Ce multe pierdem intr-o singura zi datorita incapacitatii noastre de a comunica.

CAPITOLUL II

Trecuta a fost si ziua aceea si amintirea inca persista. Nu puteai intelege nici macar tu ca simplu cititor daca intr-adevar a fost real. IN CATEVA CLIPE ACEST TANAR AVU IMPRESIA CA poate colora ceva ce ii inspira un deja vu. Era sub influenta drogurilor, ochii i se preschimbara intr-o unda sticloasa. Mana nu ii mai servea ca madular ci ca un instrument pentru desen;

-MAI REPEDE? MULT MAI REPEDE! Nu pot pierde din rapiditate, pierd esenta!

Acestea au fost singurele cuvinte rostite. Apoi, pauza, trezirea a adus cu ea si uitarea, nenorocita uitare!

-Ce cauta aceste desene aici? DE ce nu imi amintesc sa fi pictat asa ceva? Nu inteleg... alo! e cineva acolo?

In acel moment intra plin de bunastare un barbat de talie medie, cu ochielari tip borcan cristalizat, intr-o haina pana la jumatatea piciorului, fata ii era crestata de vreme, mainile groase. De altfel era un om implinit.

-Buna ziua tinere!

- Da, dumneavoastra a-ti pus acestea aici! Ce cautati, cum ati intrat?

- Prea multe intrebari si cam putine raspunsuri; sa incepem cu bunavoita prezentare. Ma numesc Jacob Jira. Sunt un mare cautator de predestinati si oameni cu abilitati speciale.

- Sunteti nebun? iesiti afara si luati-va aceste porcarii de picturi!

- Sunt ale tale, tu cu mana ta le-ai conceput. Daca deschizi televizorul vei observa ca acelasi lucru este redat si pe ecran.

In graba, fara sa se mai gandeasca, Jhon deschide televizorul. Un urlet a fost singura manifestare schitata.

- Dar... dar, cum este posibil? Spuneti-mi ca inebunesc! Sunt drogat, tu nu esti real, nimic nu este adevarat.

-Ba este cat se poate de adevarat! Tu ai aceasta putere de a picta actiunile muribunde din viitor. Reprezinti o mica latura a ceea ce va urma. Trebuie sa continui pentru ca va avea loc un eveniment cutremurator. Multi oameni vor pieri iar tu, ascultandu-mi sfaturile, vei opri acest eveniment.

- Cum pot eu face una ca asta? Sunt doar un nenorocit drogat care de cateva saptamani picteaza lucruri stranii, morti inexplicabile.

- Toate acestea sunt prezente in ziare sau la posturile TV. Tu ai fost ales sa fii unul dintre putinii cu abilitati speciale. Vei ajuta la salvarea lumii. Sfarsitul este mai aproape decat ne asteptam.

- Nu pot crede! Nu vreau sa aud! Sunt nebun! Am nevoie de ajutor. De ce nu am ascultat-o pe MIRA cand s-a oferit sa ma ajute? Din cauza drogurilor acum relatia, iubirea mea, s-a despicat. Sunt pierdut, mai bine mor!

Lua o lama si incepu sa se spintece la incheieturi. Dar fiecare gropita sapata in carnea lui ramanea doar o adancitura facuta parca in non-materie. Sangele inceta sa ii mai circule in acel moment.

- Vezi, nici chiar moartea nu te impiedeca sa fii ceea ce esti. Dar acum trebuie sa accepti ajutorul meu pentru a putea continua corect. Trebuie sa inveti sa te controlezi. Altfel vor avea o altfel de intorsatura lucrurile. Peste cateva zile nu le vei mai putea controla si te vei transforma intr-un mare monstru, incapabil sa faca bine. Daca nu asculti acum, maine va fi prea tarziu.

-Ce sa fie prea tarziu? Ce mi-ati facut?

- Acum, da, o intrebare la care am raspuns. Cand ti-au fosqt incredintate puterile, nu am stiut daca esti indeajuns de pregatit pentru acest salt in viata. Acestea vor fi declansate si se vor manifesta trei saptamani. Dupa acesta derata se vor transforma in ceva mult mai puternic. Vor evolua mult prea repede in comparatie cu tine. Din aceasta cauza trebuie de urgenta sa te ajutam, sa te invatam cum sa le controlezi.

- De ce trei saptamani? Care este scopul?

- Mai exista alti doi asemeni tie. Pe unul l-am intalnit dar nu am reusit sa discutam. Cealalta, este o tanara domnisoara neinitiata. AVEAM NEVOIE DE CEVA DIN FIECARE ETAPA APROAPE A VIETII. Atunci cand va implini 18 ani va fi si ea pregatita sa gaseasca raspuns la ceea ce i s-a intamplat in ultimul timp.

- Si aceasta cand va fi? intreba nedumerit dar, in acelsi timp, furios Jhon.

- Peste exact 7 zile!

- Dar atunci este ziua cand voi implini 24 de ani.

- Exact, iar celalat, Aleany, va implini 31 ani. Exista o regula: fiecare primeste o putere care sa se completeze una pe cealalta. Pentru aceasta este nevoie de o diferenta de varsta de 7 ani. Acum eu nu mai am mult timp la dispozitie. Trebuie sa ma intorc la centrul mama altfel toata stradania si munca mea din acesti ani va fi zadarnica.

O ALTA GALAXIE

Galben, galben auriu se intrevede imediat ce deschizi ochii. Plini de inmarmurire Tudor si celalalt frate, care, va sa zica, e geamanul tumultuos Alin, dechide usa casei. Al doilea sovaieste. Cu greu isi poate veni in fire si se apropie sa-l prinda din urma pe primul, caci era la o mila departare, pe geamanul care nici macar nu ii semana catusi de putin. Il ajunse, doar are picioarele mai lungi, si pornesc spre casa mirobolanta. Mersul pe jos, dupa spusele multora, face piciorul frumos. Nu si pentru cei doi. Sunt precum apa si focul: niciodata nu se pot intelege. Ca si cum faptul ca sunt frati reprezinta o greseala pe care cineva a putut-o savarsi intr-un moment de nestiinta. Padurea era in miezul vietii, plinaq de prospetime, verde, mai verde ca niciodata. Se simte aerul imbietor de cum faci primul pas. Odata trecuta granita parca ceva inexistent te urmareste si incearca sa iti rapeasca constiinta. Cei doi vor sa depaseasca acest detaliu, de altfel este un mare amanunt car ele poate schimba instantaneu ziua. Cu cat inainteaza cu atat mai mult au senzatia ca stagneaza. Au redat in fata ochilor acelasi peisaj sinistru, desi picioarele isi indeplinesc menirea. Dupa o ora de batut pasul pe loc se opresc pentru a studia imprejurimile. Intrebarile incep sa curga si sa topeasca raspunsurile precum o lava. Uitandu-se cateva minute unul la celalalt din bun senin somnul, euforia lui, i-a prins ca intr-o plasa. Nu departe se intrezarea un copac specoial luminat. Tulpina groasa le inspira o nota de siguranta si au ales sa poposeasca putin la umbra lui. Ochii le erau de plumb si nici o secunda nu ii mai puteau tine deschisi. In scurt timp totul s-a preafacut intr-o liniste de moarte. Dar nu acesta era punctul final , actiunea abia acvum incepea. Tudor se situa pe craca celui mai inalt copac . MInune deasupra lui vedea doar cerul liber.

- Cum, ce caut aici?

Dintr-o secunda in alta aude cum paraitul puternic provoaca o ruptura. Dar de ce nu cadea? Ded ce e nemiscat desi nu avea nici macat o bucatica de materie cub el!? Iata! a inceput sa zboare. Wow a fost singurul cuvant potrivit in acele momente. Totul era diferit. Padurea parea alta. Florile, mugurii, pasarile au prins un alt contur, erau de o frumusete orbitoare. Faptul ca putea zbura devenise o adevarata preocupare pentru Tudor. Sr simtea usor,ca un nor pufos. Incepu sa se pipaie. Frica de moarte il inspaimanta. Se pisca incat ii porni sangele; dar minune! rana disparuse. Fractiunile de secunda se scurgeau asa nincet, parca drogul ar fi luat locul aerului. Asa cum un dependent de prafuri cu efecte miraculoase face lucruri de care nu isi mai aminteste. Si apoi dintr-o data... se trezeste intr-o camera, da! era camera lui. A sosit si momentul intrebarilor. Oare a innebunit sau, ca prin minune, il va amuza acest vis care parea atat de real? to be continued!

Azi prin ieri-flavia

Si azi e un ieri pentru maine

Si maine un ieri pentru azi.

Cu tot ce se-aduna pe zile,

Va trece-n zadar iar tu scazi...

Cand clopotul falnic se-aseaza,

sa zuraie ca viata-i pe sfarsit,

Cu toti precum un vas de ceara

ne vom topii in asfintit.

Si azi e un ieri pentru maine,

Si maine din nou este azi,

Cu tot ce se-aduna pe zile

va trece iar tu sti sa scazi.

Te duci in cascioara obscura

de-un gri fumegand intr-un ceas.

O sfoara-nnodata cu ura

si mult, prea mult haz de necaz!

Masoara-ti deci timpul si spune:

de ziua de azi...va fi maine?

De noaptea ce trece sau vine,

semnifica-un azi pentru maine?