Azi prin ieri-flavia

Si azi e un ieri pentru maine

Si maine un ieri pentru azi.

Cu tot ce se-aduna pe zile,

Va trece-n zadar iar tu scazi...

Cand clopotul falnic se-aseaza,

sa zuraie ca viata-i pe sfarsit,

Cu toti precum un vas de ceara

ne vom topii in asfintit.

Si azi e un ieri pentru maine,

Si maine din nou este azi,

Cu tot ce se-aduna pe zile

va trece iar tu sti sa scazi.

Te duci in cascioara obscura

de-un gri fumegand intr-un ceas.

O sfoara-nnodata cu ura

si mult, prea mult haz de necaz!

Masoara-ti deci timpul si spune:

de ziua de azi...va fi maine?

De noaptea ce trece sau vine,

semnifica-un azi pentru maine?

Constatare-flavia

Zaceau in larg cuvintele prea grele

Si nu exista nimeni pentru ele.

Erau doar insele si cele

ce aduceau rabdare prin surcele.

Veneau spre noi noroaie si gunoaie

Si niciun milimetru sa se-ndoaie

nu le lasa vantul si paie

erau acele scanduri imbibate-n aie.

Asa am fost mereu cu totii,

Asa vom fi si noi ca mortii.

Vom trece si nimic din lume

nu ne va iscali vreun nume!

Si vom tacea pentru vecii,

Iar peste noi zbura-vor mii,

de nume, presedinti vestiti

si in scurt timp prea pricopsiti.

Zaceau in larg cuvintele prea grele

Si nu exista nimeni sa le spele.

Erau doar insele si cele

ce aduceau rabdare printre stele....

Descoperire in plin proces-flavia

Incerc sa vad deslusit,

daca ceea ce exista are logica;

daca ceea ce se simte poate fi pipait;

daca ceea ce doare poate fi durere;

daca ceea ce bate aduce viata.

Incerc sa dezleg cu adevar,

ceea ce nu poate fi perceput;

ceea ce traieste dar nu are suflu;

ceea ce e viata,

ce e tot,

ce e nimic,

ce e real!

Plimbare prin neant-flavia

Pasesc, pasesc, pasesc.

Doresc sa ma indepartez

de lumea zguduita in lumina

plimbata, sufocata pe-o vitrina.

Pasesc, pasesc, pasesc

mereu, mereu plin de lumina

prins in plasa lor de vina,

culcat in smoala si rugina!

Pasesc cu greu, pasesc mereu!

Alunec, cad, alunec iar

pe-o albie-mbatata,

cufundata-n tina si-nglodata

fara putere si chiar defainata,

precum un margarit cioplit pe-o piatra,

prtecum un fir de aur prins in teaca.

Viziune larga vino, de ma toaca,

nu ma lasa in marea moarta;

ca sunt un mic minic intr-o etapa

si niciun chin nu ne mai leaga!

Am fost odata plina de curaj

si am zburdat per fiecari' grilaj.

Am cutreierat lumea cu tocul

unui amfizeu de sus: NOROCUL!

Masa-mi era-ntinsa pe vecie,

caci toti imi daruiau doar mie;

minutele ma ascultau, nu ma rugau,

sa le las sa treaca nu ma implorau...

Acum sunt eu milosul moale

ce zi cu zi se da pe cale,

sa caute minutele pierdute

care candva erau prea multe.

Te rog strident: mai taci o leaca!

Tot ce spui e doar o fleaca!

Ma toci su plansetele tale,

de ce nu vrei sa mori in vale?

Acolo ti-am facut mormantul,

doar tu sa fii si cu pamantul.

Si daca ti-e prea greu sa stii:

ma bine taci decat sa vii...!

Ramai si lasa-ma pe mine,

arunca-ma si-mi este bine.

Mai lasa si la alti' cuvinte

ca tu le-ai irosit pe toate ia aminte!

Si azi imi esti dator si nu ai leac

si de aceea nu mai vreau sa tac!

vibratii-flavia

E culoare, ma irita

ma doare

ma roade

ma dezbraca.

E lumina, ma apasa

ma raneste

ma caleste

ma plictiseste!

E viata, ma inalta,

ma imbata,

ma roade,

ma scade;

e culoare, lumina, viata

E nimicul imbracat in ceata!

zbor alb,curat!-flavia

Zbor, zbor, e doar un zbor alb curat! Vreau sa aud sunetul scartaitor al luminii care ilegal imi inunda si imi patrunde locul personal. E un tiut puternic, ma irita, imi trezeste plictisul din interior. Ma roade si in scurt timp ma arunca in marea de tine.

Zbor, zbor, zbor alb imaculat! Astept sa intrezaresc reactia, minunatat reactie plina de plauzibilitate. Tot ce astept e reactia. Ma astern asupra marii de zgura. Ma arunc in neant stiind ca in scurt timp voi iesi la suprafata, voi vedea claritatea, o voi cuprinde cu mine insumi. Tot ce e obsur margineste, ma obsedeaza, nu imi lasa loc nici macar de aer. Nu ca aerul ar folosi la ceva; el ma irita, imi lasa urme de viata, de materie.Vreau sa ma contopesc cu non-materia, sa creez, sa creez, sa creez la nesfarsit. Ma irita again, ma inunda, abunda peste mine si ma simt insuficient de rapida. Am nevoie de mai multa putere, forta slabeste. Caut ajutor, cer, strig, urlu, nu mai am putere, fortele ma parasesc. Genialitatea acestei lumi nu e indeajuns sa ofere maiu mult?! Ma constrange, apasa, marginesc aceste granite, linii. Realitatea imi izgoneste creatia. Ma afunda in realitate, zborul se sfarma, se micsoreaza. Cad, cad, ma prabusesc, am lovesc de negreala cernaluita a acestei Terre. Terra ma masoara, am reduce la static. Vartejul rotind ma paraseste. Vreau ajutor, vreau sa pot continua. Ma simt nesigura, afundata in angoasa. E doar mocirla peste tot, ma acopera paa la ultimul fir din parul rebel.

Apio ca din minune, din ceva frumos, se pogoara asupra-mi, ma lasa fara grai. Nu din cauza lipsei ci pentru ca ma simt privilegiata, uimita mai precis spus.

Totul se transforma in ceva care merita experimentat pentru ca trait e putin spus, nu are aceea valoare pe care o merita. Parca plutesc, zbor, zbor, zbor, in sfarsit simt ca plutesc, cu adevarat zbor, plutesc. Ma ridic, vad everything, imi pare cu sens, nonsensul a ramas dat uitarii. Da, acum cu adevarat ma pot aseza in coltul meu, preferatul, iubitul meu coltisor. Il masor cu privirea, ma apropii subtil; trebuie sa ai o atitudine corecta, magulitoare pentru a te putea simti acceptat, cu toate ca acsta iti apartine.Imi reiau pixul, adoratul, iubitul meu; Ma conduce lin, subtil spre paper-ul de pe masa. Ma prinde, ma leaga stans si pana nu imi irosesc toate binecuvantarile primite prin lumina binevoitoare, nu ma lasa, nu ma pot desprinde; Vecia este lumina-mi adevarata, creatia, insasi viata;

- Zbor-zbor-zbor-alb-curat-imaculat-

CLIPA FINALA- FLAVIA

Stau, privind spre viitor si ma intreb ce anume imi rezerva? Nimic nu e statornic, totul este trecator iar ceea ce ramane este trecutul pe care reusim sa il ingropam cu atata usurinta. Asta este efemeritatea vietii. Doar intrebarea este posibila, privirea aprofundata nu are nicio sansa.Exact nimic, nici macar minutele nu le cunoastem desi ni le numaram mereu. Tot ce putem face este sa asteptam, sa speram ca se vor scurge ca si pana acum.
Iar cand vom observa ca ele nu mai au acelasi curs, sa ne asezam pe spate, sa intindem usor picioarele, sa impreunam mainile si sa ne acceptam soarta. Da! ochii se vor inchide, gura va amutii, urechile vor asurzi! Bataile zvacnitoare si mladioase ale inimii vor pierii, se vor odihnii la infinit. Gheata va patrunde sufletul eliminand caldura de care mare nevoie avem.
Aerul va fi inutil in momentul acela, va reprezenta un obstacol si va trebui eliminat fara sovaire. Este unicul moment in care nu vei avea nevoie de nimic, nici macar catusi putin de tine, de eul tau. Vei fi fara tine, pierdut in neant.
Vei fi tu dar totusi pierdut de tine.

SECTIUNI DE NOTIUNE- Flavia

Negru, negru, negru. Nimlic, nimic, nimic. Sunt impresurata, intunecata, plina de non-culoare. Am fost decolorata, anii mi-au rapit culoarea, curcubeul care imi invelea fiinta.Obscur se numeste ceea ce se vede in prezent.Un nor care difera, se dilata, intreaga mea fiinta se simte inglobata in aceasta. Lanturile ma strang, simt ca respiratia mi se opreste.Aerul este un impediment in launtrul meu. Este precum o secure care incearca nemiloasa, plina de ranchiuna, sa patrunda piatra, sa o sfarme; zadarnica lupta!
Finalul se intrevede inainte de actiune. Este prevestit inca din falnica intriga. Insusi inceputul il declara, il serveste pe fata tuturor cunoscatorilor.
O, voi preafericitilor, ce stati cu fata posomorata. Nimic nu va mai satisface, imbuibarea isi iasa din arama. CE e ceea ce numiti: Nu avem? o, daca a-ti cunoaste neajunsul, daca v-ar pica in fata ochilor necunoscutul; poate atunci a-ti fi impliniti desi nu a-ti avea acel special la care visati.
Acum, a sosit momentul sa rupem prefata, foaia de fatada. Prefata ascunde amanuntul. Aceasta nu imi ofera pacea dar ma alimenteaza. Ma provoaca, ma sustine, imi ofera ceea ce nimeni nu a indraznit vreodata sa-mi dea. Parca sigura notiunea ne omoara. E ca si cand avem de ales intre viata si moarte.
Acesta este tristul adevar care ne urmareste necurmat. Totul se rezuma la a trai momentul, fara intrebari inutile, eliminand fiecare gand, imbinand optimismul cu pesimismul, realitatea cu plictisul. Nimic prea mult si nici prea putin ci doar atat cat e nevoie, pentru a putea numi aceasta viata, suflu sau oricum altcumva.
De nenumarate ori cuvintele nu isi au rostul. Ele au fost creata pentru a exprima sentimente. Fiecare are ascuns sub masca ^Hieroglifului^ un sentiment, o traire intensa sau scazuta. Important este ca adevarul cuvantului sta scris in interiorul fiecarui suflet, care se desparte pentru putin de trup si creaza fara limite. Tot ceea ce denota el este transpus in lumea reala sub tiparul cuvantului. Din aceasta cauza cuvintele ranesc mai profund decat orice fapta reala.Explicatia este plauzibila si bine sustinuta.
In final, concluzia o putem exprima prin cateva inscriptii: cuvintele exista prin prisma sentimentelor si sentimentele se fac cunoscute cu ajutorul cuvintelor: UN ADEVARAT RITM CIRCULAR!

o, lume nechibzuita!-flavia

O lume nebuna, care mi-ai adus doar nenorocire! Esti plina de suspine si rastorni asupra sufletelor nefericite, nevinovate, amaraciunea ta. Dezansamblezi vieti perfecte si arunci noianul indoielii asupra capului lor.
De ce esti asa trufasa? Nu ai simtaminte cu privire la cei care aspira la ceva frumos? Lacrimile se transforma in siraguri de amaraciune iar revarsarea lor anunta o noua nenorocire. Lovesti cu pumnalul suferintei, ucizi si cel mai neinsemnat sentiment. Distrugi orice speranta din sufletul trudit. Apesi cu o putere extra care are o amprenta imensa. Lasi urme vizibile, uiti ca tu nu ai niciun drept sa te folosesti de slabiciunile celorlalti. Nu ai niciun drept sa furi iubirea si sa iti insusesti ceea ce nu iti apartine.
Intoarce ceea ce ai distrus, lasa putina speranta care a mai ramas, lasa sufletul sa iti rearanjeze vietuirea. Opreste-te din stricaciune, distrugerea va duce la disparitie.CE va fi lumea aceasta fara speranta?
Un tot format din nimic care se va evapora usor precum un fulg dus de vant.
Mi-ai luat totul, acum incerc sa caut pentru ce sa traiesc si ma straduiesc sa nu te urasc!