Doresc sa ma indepartez
de lumea zguduita in lumina
plimbata, sufocata pe-o vitrina.
Pasesc, pasesc, pasesc
mereu, mereu plin de lumina
prins in plasa lor de vina,
culcat in smoala si rugina!
Pasesc cu greu, pasesc mereu!
Alunec, cad, alunec iar
pe-o albie-mbatata,
cufundata-n tina si-nglodata
fara putere si chiar defainata,
precum un margarit cioplit pe-o piatra,
prtecum un fir de aur prins in teaca.
Viziune larga vino, de ma toaca,
nu ma lasa in marea moarta;
ca sunt un mic minic intr-o etapa
si niciun chin nu ne mai leaga!
Am fost odata plina de curaj
si am zburdat per fiecari' grilaj.
Am cutreierat lumea cu tocul
unui amfizeu de sus: NOROCUL!
Masa-mi era-ntinsa pe vecie,
caci toti imi daruiau doar mie;
minutele ma ascultau, nu ma rugau,
sa le las sa treaca nu ma implorau...
Acum sunt eu milosul moale
ce zi cu zi se da pe cale,
sa caute minutele pierdute
care candva erau prea multe.
Te rog strident: mai taci o leaca!
Tot ce spui e doar o fleaca!
Ma toci su plansetele tale,
de ce nu vrei sa mori in vale?
Acolo ti-am facut mormantul,
doar tu sa fii si cu pamantul.
Si daca ti-e prea greu sa stii:
ma bine taci decat sa vii...!
Ramai si lasa-ma pe mine,
arunca-ma si-mi este bine.
Mai lasa si la alti' cuvinte
ca tu le-ai irosit pe toate ia aminte!
Si azi imi esti dator si nu ai leac
si de aceea nu mai vreau sa tac!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu