O mie de lanturi imi curma tacerea
si simt cum intregul din mine se rupe
Alerg spre zadarnic dar nu vad scaparea,
Bucati din eu insumi se varsa in cupe.
In rece topeste speranta suspinul
Adorm, dara patul din spini e facut.
Indur vitejeste si teama si chinul
m-ascund pe vecie in dorul de lut!
In asprul tacerii din ora uitata
Se scurge-n clepsida nicipul de foc,
Pe-o piatra de semne, fugind se dilata,
Sub soarele negru, al meu nefericit gand.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu