Iertare

De-aş putea aş cere iertare,Din suflet cuvintelor care,Puse de mine în rime stângace,Au început cu lacrimi a plânge.Trăgând fără milă de ele,Ca şi de firave şiraguri de perle.Mângâiate cu mâna grăbită, atinse,Ajuns-au împrăştiate, desprinse.La fel, cuvintele s-au răzbunat,Şirag în loc să fac am deşiratSi versul a-nceput a lăcrima,Căci am uitat cuvintele îmbrăca.In epitet de borangic şi in,Sa le pun panglici, curcubeu,Mii de culori din gândul meu! Iar poezia ce am vrut a fi îndemn,A devenit prea goală, un însemn,In strofe fără noimă deşirate,Precum şi perlele împrăştiate.Să recompun şiragul vreau, Să le aşez cum l-anceput erauSi perlele cu grijă să le-adun,Şirag frumos pe foaie să compun.Si plânsul lor, ce-i plânsul meu,Să îl alin de prin auzuri zgâriate,Viaţă să dau cuvintelor înrourate!Şi plâng cuvânt ce-am scris grăbită,Ca şi pe-o floare neânflorită!A mea gândire Doamne stăpâneşte,Pe mai departe dă-mi îndemn, putere,Ca din cuvinte să fac doar coliereŞi prin cuvinte să cer cuvintelor iertare !